vineri, 22 mai 2015

Gratificarea instantanee in Social Media

now

Oamenii sunt programati sa isi doreasca sa obtina lucrurile pe loc. Acest fenomen psihologic se numeste gratificare instantanee, o forta puternica ce are la baza dorinta de a experimenta placerea si de a trai un moment de satisfactie fara intarziere. Practic este dorinta de a avea in acel moment un raspuns, o confirmare neantarziata, in cel mai scurt timp posibil.

Gratificarea instantanee este opusul a ceea ce am fost invatati si anume ca trebuie sa existe un efort prin care sa practicam rezistenta la frustrare si prelungirea intervalului pana la momentul in care dorintele noastre vor fi indeplinite. Exista dorinta innascuta de a avea ceea ce ne dorim atunci cand vrem, ceea ce este de obicei fara nici o intarziere.

Dorinta de gratificare are la baza „Principiul Placerii”, forta motrice a vietii, de satisfacere a nevoilor umane de la baza piramidei trebuintelor fundamentale.Aceste nevoi pot fi la fel de complexe asa cum este „nevoia” de iPhone 6 sau de un orice alt produs nou tehnologic. Neamplinirea obtinerii lui se asociaza de obicei cu o senzatie de tensiune crescuta,de anxietate si nervozitate.

Se presupune ca pe masura ce ne maturizam Principiul Placerii este inlocuit de Principiul Realitatii, care implica o negociere intre dorintele noastre si realitatea in care traim, implica o toleranta ridicata la frustrare si controlul impulsurilor.

Principiul Placerii se aplica in principal la comportamentul copiilor si la lipsa lor de rezistenta la impuls, la frustrare, la faptul ca trebuie sa obtina ceea ce le aduce placere, bucurie, fara intarziere . “Instinctul Vietii” nu e nimic altceva decat observatia ca oamenii vor cauta placerea, intr-un hedonism psihologic virtual.

Dispozitivele moderne si schimbul de informatii alimenteaza si intretin aceasta gratificare instantanee.Nu este nimic rau in a dori sa experimentezi anumite senzatii, in a-ti dori anumite experiente sau obtinerea anumitor lucruri intr-un timp util. Ceea ce conteaza cu adevarat este echilibrarea dorintelor tale, existenta unui nivel de asteptare realist de sincronizare si asteptare.

Gratificarea instantanee este intalnita in multe contexte.Intervalul de asteptare pentru obtinerea unui feed-back, validarea printr-un like a unei fotografii , obtinerea unui comentariu la o postare personala, partajarea unui videoclip, un compliment care te priveste in legatura cu recenta postare sau ultimul status.

Raspunsul in Social Media se realizeaza in timp real si ai in sfarsit capacitatea de a face lucrurile sa se intample fara a fi nevoit sa astepti prea mult. Dispozitivele tale sunt omniprezente, conectarea este constanta, nu este necesara prea multa rabdare.

Aceasta schimbare de paradigma culturala este o cultura globala imbratisata de oamenii de pretutindeni. Niciodata in istoria omenirii nu am asistat la aceste schimbari dramatice in circuitul informatiilor ,la oportunitatile oferite de site-urile electronice, fluxul stirilor de pe agentiile de presa online, impactul televiziunilor online si a radiourilor wireless.

Rezultatul acestor schimbari rapide, fara precedent este consumatorul oportunist dornic de gratificare instantanee. Cei mai multi dintre noi traim intr-o realitate dubla. Ritmul de interactiune din viata reala este diferit de cel din viata virtuala. Comerciantii de magazine fizice si-au redus dramatic costurile de exploatare si s-au orientat spre mediul virtual, spre site-uri optimizate de distributie a produselor, spre comert electronic orientat pe atragerea clientilor ocazionali .

Acest nou pattern a necesitat o realiniere a afacerilor din intreaga lume. Precomenzile se pot face la orice ora din zi si din noapte, din orice zi a saptamanii. Parcurgerea cataloagelor se poate face dupa propria vointa, comparatia preturilor si feed-back-ul altor clienti este la dispozitia viitorului client, cozile si presiunea de a achizitiona un produs lipsesc cu desavarsire. Clientul e regele. Sentimentul de omnipotenta si de liberate de alegere creaza un sentiment reconfortant de relaxare si multumire. Lipsa constrangerilor este gratificanta in sine.

Intr-un mediu in care viralitatea unui video este exploziva, te-ai astepta ca absolut toate procesele care se deruleaza in online sa se desfasoare cu o viteza ametitoare.Insa lucrurile nu stau chiar asa. A interactiona cu multimea este relativ facil, chiar daca rezultatele nu sunt intotdeauna pe masura asteptarilor. Pentru a construi nivelul de credibilitate al unui Nume, Brand sau Afacere este nevoie de mai mult.

In marketing-ul digital crearea unei audiente este relativ usoara. Dorinta de gratificare instantanee nu se opreste odata ce clientul primeste ceva. Gratificarea instantanee naste gratificare instantanee. Cu alte cuvinte odata ce oferi clientilor gratificare instantanee, ei vor astepta acelasi raspuns instantaneu in interactiune in viitor.

Genul de titlu „ Pierde 7 kg in 7 zile ” lanseaza o promisiune ca utilizatorul va primi un beneficiu intr-o perioada de timp dorita. Oamenii doresc rezultate imediate. Intr-o lume a luptei cu kilogramele, obtinerea rezultatului in doar sapte zile este gratificarea instantanee pe care el o primeste. Abordarea unui limbaj de gratificare instantanee functioneaza, pentru ca este in natura umana sa isi doreasca obtinerea de rezultate rapide, comode, usoare, recompensatoare,imediate. Detaliile concrete, intervalele de timp precise, serviciile prestabilite satisfac nevoia de predictibilitate .

Vanzarile digitale satisfac aceasta iubirea oamenilor pentru instantanee. Clientii au posibilitatea de a-si descarca produsele imediat. Prelucrarea automata a comenzilor este conceputa pe baza acestei nevoi. Oferirea informatiilor instant despre un anumit produs, finalizeaza decizia de achizitionare. Multi clienti isi doresc un feed-back rapid prin intermediul formularelor online care le ofera informatii personalizate in timp real.

Configurarea e-mail-ului de raspuns automat de procesare a comenzii sau de contact ulterior in cel mai scurt timp este interpretat ca un raspuns de curtoazie, politete si interes. Oferirea de resurse descarcabile, materialele in format Pdf, gratuite sunt cele mai potrivite forme de feed-back accesibile prin cateva click-uri, conferind un nivel de satisfactie instantaneu pentru nevoile lor.

De aceea iti recomand sa fii transparent cu utilizatorii din online, sa intelegi acest nivel psihologic de gratificare si existenta unui interval foarte redus de asteptare pentru a putea gestiona ceea ce poti si ceea ce nu poti oferi. Este util sa-i instiintezi pe vizitatorii paginii tale de Blog sau a Site-ului cu privire la intervalul la care sa se astepte ca le vor vor fi onorate serviciile atunci cand le oferi ceva si nu pot obtine in cel mai scurt timp posibil.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu